hidre lineare

unele zile sunt ca meduzele. le simti cum ti se lipesc umede si gelatinoase de coapsa sau de glezna si te inteapa cand te astepti mai putin, ca in acele momente cand te relaxezi gandindu-te la nimic sau cand, eu stiu..pregatesti o cina copioasa pisicului. si atunci iti simti dintr-odata coloana paralizata si ceafa te furnica si se casca un hau in stomac, paralizandu-te. ideea atingerii ei (zilei-meduze but of course) iti provoaca mai multa repulsie si groaza tegumentala chiar decat roseata piscaturii.

alte zile sunt ca furnicile-legionar: mici si marunte, multe si unite, nu vin niciodata singure. in ochi le straluce voracitatea dinamicii. cand zilele-furnici vin peste tine nici un asternut din lume nu-ti mai pare prietenos si te mamanca propria-ti fiinta pe dinauntru, ca si cum hoardele s-ar fi insinuat in tine.

si mai sunt si zilele fluturi, care zboara in bucle largi si line, ca amintirile placute la un pahar cu vin. pacat ca fluturii nu se lasa prinsi prea usor. si nici zilele.

Leave a Reply