un binju intr-o baltoaca

trolebusul 71. cred ca ultimul. eu in drum spre casa dupa 13 ore de birou. se aseaza un el si o ea. ea pe locul din fata mea, el langa mine.ambii pe la 30 +ani. genul semi aurolaci care ‘o ard’ prin jurul pietelor. mirosul: indescriptibil. limbaj mai colorat decat orice penaj de papagal si-a putut imagina retina mea vreodata. dar, ce mi-a atras atentia a fost discutia. astia doi imputiti, vorbeau despre iubire. la modul general, cu exemple d-ale lor. nu vrajeli, nu tavaleli, nu organe, iubire dom’le. si nu le era jena sa tipe cuvantul, nu li se parea nimic incriminatoriu in asta. ea vorbea despre cum e sa te daruiesti cuiva cu tot sufletul pentru ca, citez, ‘  simti asa, ca nu poti altfel’ iar el ii raspundea grav si molcom cum lumea a uitat ca ’si la bine si la rau nu-s niste cuvinte acolo, e omenie cu ala de sta langa tine..e sa faci sa nu ajungi tu rau si nici celalalt in p*** mea’. eu am zambit la auzul lor. ambii s-au incruntat la mine si eu m-am facut mica, amintindu-mi ce urat miros.

de unde, iubirea nu are nevoie de parfum si nici de asternuturi curate. nobletea ei vine la pachet.