adica acel mamaaaaaaa! cum e la astia aici! intr-un fel e cand o faci pe turistu’, cand incerci toate cafenelele si braseriile, faci poze multe si tampite si stii ca in x zile o sa te trezesti la tine in pat. alta e cand ‘la tine in pat’ nu mai e. nici acolo nici aici. cand zici ‘alo, ce faci mama, eu cred ca stau acasa de sarbatori’. si mama intreaba’ acasa unde?’. ooops. vorba aia, nici cal nici magar.

o gura de cafea. un betisor parfumat. rulez o tigara. aproape o luna de cand imi rulez singura tigarile. tutunul miroase dulce-amarui ca o gutuie. sau un sambure de caisa. tara-ploilor-fara-sfarsit-si-a-oamenilor-blonzi-care-beau-ataaaaat-de-mult.

stau la mansarda. e frumos aici la mine. poate o sa vii sa iti gatesc o rata umpluta cu portocale. nu ca stiu reteta. sau poate paste. ma descurc mai bine. pot sa iti dau si vin.

e greu de ajuns aici la mine. e sus. trebuie sa urci multe scari. ciudate scari, parca nu se mai termina.

da, nu am mai scris demult. dar mi-am tras suflul si acum imi revine vocea.

nu trebuie sa aduci nimic, am si desert.

din ciclul ce caut eu in viata mea si ce sa fac cu ea, nu pot sa nu constat ca liberul arbitru oameni buni nu este decat o facatura iconoclasta, o idee marsav inoculata de unii care s-au vrut mareti dar sunt sigura ca si-au luat-o si ei in freza cu varf si indesat.,cand absolut totul este contextual si interdependent , incepand cu relatiile sociale, financiare, si terminand cu cine esti tu ca si construct si drept urmare tot ce pot sa fac e sa decret ca mi s-a urat de toata atitudinea aia hei-rupista de programare neuro-lingvistica si  do it yourself americanesc. na, am zis-o. sunt inca o victima a relatiei cauza-efect.

uneori sunt atat de multe de spus si dintr-odata, ca mai bine taci..poate in viitorul ce va sa vie..

unii au 10 ani de apriga casnicie si sarbatoresc cu un futai indoielnic. altii au 10 ani de cand nu si-au mai bagat in vena si sarbatoresc cu o bere indoielnica. unii au 10 ani de la terminarea liceului/facultatii si sarbatoresc fortat-crispat intr-un cadru in care nimeni nu mai recunoaste pe nimeni si nimanui nu-i pasa. altii sarbatoresc doar 10 ani si nu le pasa ca-s copchii, dar le va pasa mai tarziu. eu am 10 ani de fumat si bine e. by gones.

cam asa e pictograma ultimelor zile- voi reveni in functie de rotatia soarelui si alinierea planetelor.

#Somewhere,inside something there is a rush of Greatness#

trolebusul 71. cred ca ultimul. eu in drum spre casa dupa 13 ore de birou. se aseaza un el si o ea. ea pe locul din fata mea, el langa mine.ambii pe la 30 +ani. genul semi aurolaci care ‘o ard’ prin jurul pietelor. mirosul: indescriptibil. limbaj mai colorat decat orice penaj de papagal si-a putut imagina retina mea vreodata. dar, ce mi-a atras atentia a fost discutia. astia doi imputiti, vorbeau despre iubire. la modul general, cu exemple d-ale lor. nu vrajeli, nu tavaleli, nu organe, iubire dom’le. si nu le era jena sa tipe cuvantul, nu li se parea nimic incriminatoriu in asta. ea vorbea despre cum e sa te daruiesti cuiva cu tot sufletul pentru ca, citez, ‘  simti asa, ca nu poti altfel’ iar el ii raspundea grav si molcom cum lumea a uitat ca ’si la bine si la rau nu-s niste cuvinte acolo, e omenie cu ala de sta langa tine..e sa faci sa nu ajungi tu rau si nici celalalt in p*** mea’. eu am zambit la auzul lor. ambii s-au incruntat la mine si eu m-am facut mica, amintindu-mi ce urat miros.

de unde, iubirea nu are nevoie de parfum si nici de asternuturi curate. nobletea ei vine la pachet.

de regula sunt o fire destul de pasiva sau mai bine zis, impacata cu datul naturii lucrurilor in sensul in care stoicii si cirenaicii ar avea o lacrima de mandrie in colt de ochi. daaaar, zilele astea cunosc adevarate vijelii de revolta interioara fata de anumite fenomene de care ma lovesc direct.

- vitele blond- spalacit care tropaie pe copite inalte pe care au dat un ochi din cap si care cand iti ranjesc observi cum li se crapa tencuiala pe mufa, absolvente de facultati si mastere, care debiteaza pretios  generalitati agramate…bleah!

- babele care nu au stiut sa imbatraneasca frumos, alea de le vezi strepezindu-se de nervi daca un pui de caine le atinge haina care pute a naftalina; alea care au o cautatura rau intentionata si scuipa venin pe gura punga- bleah!

-sefii care au ajuns sefi printr-o serie de imprejurari dar care nu au habar ce inseamna pozitia lor; tot ce inteleg ei ca ar trebui sa faca este sa se plimbe pe mosie si sa tipe obey my authority! bai imbecililor, daca plecam noi ,voi habar nu aveti nici unde este locul stampilei, nu mai pomenesc de altele…bleah!

-liceeni si studentii actuali (imi pare rau de generalizare, dar astia-s aia care ies ca paduchele in fata si drept urmare se vad)- sunteti varza! o adunatura de hormoni plastifiati, fara pic de trairism. pai daca acu’ ii doare in paispe se sensul vietii si alte drame  specifice cand o sa-i doara? cand for  fi  sefi sau vaci pe copite lacuite?

- unghiile false- da, merita un capitol special pentru ca, god is my witness, le vad in fiecare zi si epiderma mea tot reactioneaza la vederea lor! jur ca i se face frica si ar vrea sa se ascunda in mine saraca, sa se autoabsoarba! prima imagine este respectiva mana gadiland suav un mascul care din flasc devine asexuat…brrrrrrrr!

- discutiile politice intre cei de varsta mea sau apropiati- hai sa zicem pana in 30 de ani- daca mosii sunt jenanti prin nostalgia ceausista, ei macar au o demnitate a experientei- voi nu aveti nici macar o minima cultura in domeniu si imi pun sufletul la vanzare daca jumatate din target are habar cine era basescu inainte de a fi presedinte, cine a fost ratiu sau care este functiile puterilor in stat. lasa ca il votati pe x ca e cool si il blamati pe y ca prea e serios si foloseste termeni necunoscuti voua.. dublu brrrr!

mai sunt multe multe lucruri la care am reactii adverse de ceva timp incoa’ dar astea au fost primele care au venit dintr-o suflare.

din nu stiu ce motive obscure gandurile mele se incapataneaza zilele aistea sa se intoarca in acea perioada de suava mirare si entuziasm numita atat de superflu copilarie.

nu am amintiri calde si patetice. am imagini foarte vii ale desenelor animate care cred  ca erau pe TVR , Nils Holgerson, imi amintesc de rata Aka (vreau sa cred ca asa se numea), gumele turbo si cindy, bomboanele bonibon pentru care mi-as fi dat sufletul, o cearta la scoala in clasa a-ntaia cu privire la spellingul lu’ bounty, serialul black beauty, actorul marian ralea, wacky racers, mirosul de cerneala, fata de banca care era intotdeauna jegoasa, dansul piticului din twin peaks care mi-a hatranit visele o mare bucata de timp, chucky care era leit o papusa a mea care bineinteles a fost maltratata in aceeasi seara, zeama verzuie care iesea din bondarii omorati p-afara, crizele de personalitate cand trebuia sa dorm la pranz si mirosurile din aer, capacitatea plamanilor mei de a le primi cu o incantare imploziva, de a le pastra, pe fiecare in parte, intr-o micuta cutie alveolica.

si ma mai gandesc la huizinga si a lui diferentiere  intre joc si joaca.

nu mai am timp sa citesc. nu-mi mai permit luxul de odinioara cand imi luam trebusoare gustoase de ciugul , imi faceam o stacana de cafea, parcam pe o canapea confortabila si inotam prin pagini, prin idei, vieti si ipostaze. cand ma entuziasmam teribil de o fraza. cand imi venea sa ma tavalesc pe jos de placere la o intorsatura de situatie, cand incercam sa dozez cartea astfel incat sa nu se termine prea repede.

dar

in fiecare zi observ o fauna atat de diversificata de personaje in jurul meu, prinse intr-o increngatura de povesti si trairi, cu o paleta atat de larga de ipostaze ale neverosimilului incat ‘alde Hesse sau Joyce s-ar fastaci. Oameni care in aparenta nu au nimic de spus dar care contextual ofera povesti cu talc si ipoteze neverificate. Oameni care in prozaicul lor reusesc cumva sa fie poetizati.

Replacing books with people.

Totusi as prefera mirosul filelor de poveste tiparita.