vjjjjjj

azi mi-a adiat freamat de primavara in nari. am simtit mireasma in mucoasa si m-am infiorat. aproape m-as fi bucurat de el daca: nu ar fi atatia oameni-sperietori in jur care sa-mi taie avantul tineresc, nu ar fi o condica de semnat in fiecare zi, nu ar fi acelasi drum de la care nu ma pot abate deocamdata, nu ar fi miros de transpiratie la birou, nu ar fi mustata care se insinueaza pe buza superioara a doamnei de la ghiseu, nu ar fi proprietara care ma terorizeaza cu telefoanele, nu ar fi haul asta care se casca uneori in mine cand cate una deschide gura pentru a tralaliza filosofiile ei de viata de genu ‘ahh, as trai o mie de vieti daca as avea destui bani’, nu ar fi grijile astea meschine care ma apasa si pe mine.

DAR!

mi-a placut teribil vanticelul de primavara si pentru o secunda am uitat de cele enumerate mai sus.

let there be…anything

inca sunt prea multe in mine, trebuie sa mai stea la decantat.

moliciuni limfatice

zilele aistea imi doresc enorm de multe lucruri. sa fie bine, sa fie frumos, sa zbor, sa ma tarasc, sa rad, sa plang, sa urlu la luna, sa dorm mult, sa fiu aici si acolo, sa fac grimase, sa vars sare in mancarea oamenilor de buna credinta, sa fac o ghidusie, sa rosesc, sa ma albesc, sa primesc, sa dau, sa fie nevoie de mine, sa ascult, sa povestesc, sa mananc ca un porc inainte de ignat, sa-mi plimb fundul de pe o canapea pe alta, sa citesc mult si pe sarite, sa rasfoiesc reviste desuete, sa vad filme multe multe, sa-mi lipesc urechile de boxe nervoase, sa vad oameni multi si de demult, sa fiu invelita, sa gadil pisicile, sa trag de coada cateii, sa ma prefac suparata doar de alint, sa uit, sa cresc, sa ma intorc, sa-mi explodeze inima-n piept, sa-mi simt toate celulele-n corp, sa ma bucur de umbra mea, sa ma bucur de ei, de voi, de noi.

sa ne invelim intr-un cocon de pozitivitate pe care sa-l aburim cu respiratia intretaiata!

for auld lang syne, my dear…

despre proletariat si xxx

sunt in plin proces de recrutare de personal. citesc cam 50 de cv-uri pe zi. si observ un pattern care ma amuza teribil: CV-urile arata beton, se vor foarte profi realizate, la obiective se da copy/paste fara nicio jena- dar nici macar despre asta nu este vorba: este vorba despre adresele de mail a candidat(elor)ilor: fara exceptie , toate suna a sweetty4u@…., superbissssssimaxxx@…., sexissssima2u2@…….., armanilover@…..etc etc. ati prins ideea. cred ca asta spune multe despre multe.

ps: inserez un citat dintr-o scrisoare de intentie care a facut deliciul biroului cateva saptamani la rand “eu am ajuns unde sunt azi prin munca multa si daca azi am bani sa-mi saisfac capricii e pentru ca am apreciat banu si am fost apreciata, banii mei miros a sudoare“

i rest my case

un je ne sais quoi

amu ceva mult timp in urma nu-mi imaginam viata fara anumite coordonate care-mi confirmau propria fiintare: fie ca erau oameni (anumite figuri, voci, mimici- nu neaparat omul in totatlitatea lui) fie ca erau anumite locuri sau obiceiuri magice- numai barul x sau numai bautura y in weekend si numai tipul asta de bere seara si doamne fereste! sa nu aiba acel ceai iarna! aceleasi discutii, poate doar alte tonalitati, acelasi drum spre casa, aceleasi telenovele intr-un grup inchis. vroiam cumva si nu prea sa desfac cercul, sa descopar cum s-ar spune alte drumuri spre casa.

acum cam toata lumea s-a trezit intr-un carusel total arbitrar de intamplari si trairi, in care reperele sunt prea putine si se pare ca firmiturile pe care le-am lasat in urma sa ne amintim drumul spre familiar au fost mancate.

poate ar trebui sa recitim hansel si gretel.

:):(

am vazut o emisiune care mi-a placut teribil cu J. Raducanu care poevestea despre Maria Tanase in principiu, dar si despre parfumul si aroma ACELOR zile. mi-a placut franchetea metaforelor si ingenuitatea vorbelor simple. mi-a placut cum spunea despre ea ca era o doamna care injura mult si generos si-i statea bine. si cum povestea de nopti de suete si taclale si muzica si tutun si bautura si generozitate spirituala si glumite si tinerete a filosofiilor de viata.

caz real: cineva s-a nascut orb. a trait pana pe la 20 si x ani asa, intre timp s-a casatorit, a facut copii, dupa care a descoperit ca nervul optic nu era compromis definitiv. s-a operat. si-a capatat vederea. dupa aproximativ un an s-a sinucis. a lasat un bilet in care spunea ca a vazut prea mult.

din pacate cand proiectiile noastre intra in contradictie cu mediul si creierul semnaleaza erori nu putem da restart.

hidre lineare

unele zile sunt ca meduzele. le simti cum ti se lipesc umede si gelatinoase de coapsa sau de glezna si te inteapa cand te astepti mai putin, ca in acele momente cand te relaxezi gandindu-te la nimic sau cand, eu stiu..pregatesti o cina copioasa pisicului. si atunci iti simti dintr-odata coloana paralizata si ceafa te furnica si se casca un hau in stomac, paralizandu-te. ideea atingerii ei (zilei-meduze but of course) iti provoaca mai multa repulsie si groaza tegumentala chiar decat roseata piscaturii.

alte zile sunt ca furnicile-legionar: mici si marunte, multe si unite, nu vin niciodata singure. in ochi le straluce voracitatea dinamicii. cand zilele-furnici vin peste tine nici un asternut din lume nu-ti mai pare prietenos si te mamanca propria-ti fiinta pe dinauntru, ca si cum hoardele s-ar fi insinuat in tine.

si mai sunt si zilele fluturi, care zboara in bucle largi si line, ca amintirile placute la un pahar cu vin. pacat ca fluturii nu se lasa prinsi prea usor. si nici zilele.

perene

baaaai, mai tii minte cum era atunci? ce drame sfasietor de inexistente aveam? cate goluri de timp de umplut cu lucruri delicios de neimportante? cum fiecare era un alfa si omega in sine? un mic tiran al propriei persoane? ce societate inchisa eram? ce ganduri tembel de istete ne treceau prin gand si buze?

baaai, mai tii minte cum era atunci? si cum ne bucuram de soare si mare si furtuni si vijelie si viscole si ne durea in paispe de creme de protectie si toale si masini si imprumuturi si case si agende si telefoane si intalniri si state de plata si de genu asta de viata pe care o intruchipam noi acu’?

ahh, bai, bai, mai tii minte cum era atunci? cum aveam trairi din do major pana in si si inapoi doar intr-o zvacnire de clipita? cum ne coloram zilele si noptile cu noi insine? noi aia care eram? mai stiiiiii?

da bai, stiu…dar tu mai stii cum era atunci cand ne doream ca acum sa vina mai repede?

perfect november song

watch?v=0s7okeHS8iY

jocul ei preferat era cel cu cuvintele. le insfaca de un capat, le mototolea in falci si le lasa sa se rostogoleasca molatec pe varful limbii. uneori cand avea furnicaturi in talpi le manevra repejor repejor zvarlindu-le cu bolta din obrajii umflati. alteori le sorta tacticos, unul cate unul, adaugandu-le inflexiuni de bariton sau de harpa atinsa din greseala de un soarec prea grabit. incepuse sa construiasca propozitii fara valoare doar din curiozitatea consecintei. capul ei era un laborator de fraze dezlanate aparent,dar care odata aduse pe varf de limba capatau voluptati de intrigi de budoar. glasul i se facea auzit nu pentru a se face ea auzita ci pentru a obtine reactii. pana la un moment dat, cand nimeni nu stie ce s-a intamplat, dar s-a oprit. Pur si simplu omuletul din gat nu s-a mai gadilat.